Dupa ce au invins Germania in Primul Razboi Mondial, partile victorioase s-au hotorat cu greu asupra pretului pe care trebuia sa-l plateasca Germania ca pagube de razboi. Reprezentantii Statelor Unite, Angliei, Frantei si Italiei s-au intalnit la Conferinta de pace de la Paris in 1919 si au adoptat Tratatul de la Versailler. Tradatul a mandatat un numar de masuri restrictive si compensatorii pentru Germania, incluzand demilitarizarea masiva si repartii financiare. Printre reprezentantii de la conferinta se aflau, de la stanga la dreapta, Primul Ministru englez Lloyd George, Ministrul de Externe italian Giorgio Sonniro, Premierul francez George Clemenceanu si Presedintele SUA Woodrow Wilson.

Tratatul de pace de la Versailles a fost semnat între Germania şi Aliaţi la sfârşitul Primului Război Mondial. A fost negociat în timpul Conferinţei de Pace de la Paris care a avut loc la Versailles începând cu 18 ianuarie 1919. Au fost prezenţi reprezentanţi ai SUA, Anglia, Franţa şi Italia; Republica Germană, care înlocuise vechea formă de guvernământ la sfârşitul războiului, a fost exclusă  de la negocieri. În prima parte a tratatului a fost inclusă Liga Naţiunilor, prima organizaţie de pace mondială, căreia i-a fost dată responsabilitatea de a executa prevederile a multor tratate de după Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat pe 28 iunie 1919 în Sala Oglinzilor din Palatul Versailles de lângă Paris. SUA nu a ratificat tratatul, dar a semnat separat cu Germania Tratatul de la Berlin la 2 iulie 1921.

Prin tratatul de la Versailles, Germania a fost obligată să renunţe la serviciul militar obligatoriu; să-şi reducă armata la 100000 de oameni; să demilitarizeze toate teritoriile din stânga Rinului şi de asemenea 50 kilometri în dreapta Rinului; să oprească toate importurile, exporturile şi aproape toată producţia de armament; să-şi limiteze flota la 24 de nave, fără submarine, personalul naval să nu depăşească 15000 de oameni; şi să abandoneze toată aviaţia militară şi navală până la 1 octombrie 1919. William II trebuia judecat  pentru crime de război de către un tribunal internaţional, dar procesul nu a avut loc niciodată.

Pentru pagubele provocate în timpul războiului de Aliaţi, Germaniei i sa cerut să facă reparaţii financiare extinse. Pe lângă bani, plata a fost făcută şi sub formă de nave maritime, trenuri, animale şi resurse naturale. Dificultăţi au apărut însă în colectarea plăţilor, iar situaţia nu a fost reglementată decât după conferinţa de la Lausanne în 1932.

Germania a recunoscut necondiţionat suveranitatea Belgiei, Poloniei, Cehoslovaciei şi Austriei, şi a denunţat tratatele de la Brest-Litovsk şi Bucureşti. Pe lângă acestea a mai pierdut şi 71000 de kilometri pătraţi, adică mai mult de 13% din posesiunile sale Europene. Alsacia-Lorena a fost returnată Franţei, şi bazinul Saar era condus de o comisie a Ligii Naţiunilor timp de 15 ani.Alsacia-Lorena Belgia primea micile districte Eupen-et-Malmedy şi Morenet. În urma plebiscitului ţinut în 1920 a fost hotărâtă soarta Schleswig-ului central şi de nord, cuprinzând 3981 kilometri pătraţi, care a fost reunit cu Danemarca, dar mai târziu a revenit Germaniei. Poloniei i-au fost cedate mari părţi din provincia Posen şi din Prusia de vest. Plebiscitele din sud-estul Prusiei  şi din districtul Marienwerder din vestul Prusiei, ţinute în 1920, au produs majorităţi substanţiale pentru Germania. Plebiscitul din Silesia Superioară (1921) a dat majoritatea Germaniei, dar Consiliul Ligii Naţiunilor, invitat să rezolve controversele, a dat cea mai bogată parte Poloniei. O porţiune din Silesia Superioară  (acum în republica Cehă) a fost cedată Cehoslovaciei în 1920. Portul Danzig a fost cedat principalilor Aliaţi şi puterilor asociate, care au recunoscut  independenţa oraşului Danzig (azi Gdansk) sub administrarea Ligii Naţiunilor, dar sub juridsticţia Poloniei privind relaţiile externe. De asemenea, Germania a pierdut întregul său imperiu colonial.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ