Stele pot fi de multe tipuri. Apariţia şi stingerea lor se măsoară în milioane de ani. Soarele nostru are circa 5 miliarde de ani, şi după părerea astronauţilor, mai are de trăit încă atât până să înceapă să moară. Soarele este o stea singulară, dar există stele duble, formate din două stele ce se învârt una în jurul celeilalte. Există şi stele triple sau multiple.

Cele mai mari stele se numesc super-uriaşe. De exemplu, diametrul Antares-ului este de 330 de ori mai mare decât diametru Soarelui. Super-uriaşele au densităţi foarte reduse. Urmează, ca oridine de mărime, stelele uriaşe, care au diametrul de 10 sau 100 de ori mai mare decât cel al Soarelui. Şi acestea au densităţi reduse, dar nu ca super-uriaşele. Majoritatea stelelor vizibile sunt de categorie mijlocie, cum este şi Soarele. Acestea se mai numesc stele de serie principală. Mărimea lor poate fi de zece ori mai mare sau mai mică decât cea a Soarelui.

Cele mai mici stele din seria principală sunt piticii roşii. Piticii albi, care reprezintă a doua categorie a stelelor mici, nu mai fac parte din seria principală. Aceştia sunt de mărimea Pământului şi au lumini foarte palide. Densitatea lor este extrem de mare – de la 100.000 la 20 milioane de ori mai dense decât apa. Astronomii sunt de părere că numărul lor poate atinge 5 milioane numai în Calea Lactee. S-au indentificat până în prezent doar câteva sute dintre aceştia. Pitic alb

Viaţa unei stele

Fiecare stea începe viaţa ca nor de praf şi hidrogen. Există un număr foarte mare de astfel de nori în Univers. Formarea unei stele începe dintr-o oarecare cauză (nu se ştie exact care), acest nor începe să se contracte datorită gravitaţiei. În timp ce norul se contractă, începe să se învârtă şi centrul lui se încălzeşte. Când temperatura nucleului central se încălzeşte suficient – vorbim de ordinul milioanelor de grade – iau naştere reacţii nucleare.

Noua stea este înconjurată cu rămăşiţele de gaze şi praf. În cazul Soarelui, din aceste rămăşiţe s-au format planetele. Este aproape sigur că şi în jurul altor stele s-au format planete, pe care s-ar putea să existe o oarecare formă de viată. Aceasta în sine reprezintă o posibilitate extraordinară.Supernova

Supernove

Soarta unei stele depinde în mare măsură de masa ei. Dacă o stea ca Soarele îşi consumă „conbustibilul” de hidrogen, nucleul de heliu se contractă, iar straturile exterioare se extind. În această stare, stelele se numesc uriaşe roşii. Straturile exterioare dispar cu timpul, şi rămâne doar nucleul mic alb – acesta este piticul alb. Steaua se răceşte treptat, devine eventual pitic negru – o bucată mare de carbon.

Stele care au masa mult peste masa Soarelui sfârşesc mai dramatic. Pe măsură ce îşi epuizează combustibilul nuclear, devin super-uriaşe cu volumul mult mai mare decât cel al uriaşilor roşii. Apoi, sub efectul gravitaţiei are loc colapsul nucleului, iar energia degajată fragmentează steaua printr-o explozie imensă. Aceasta este starea de supernovă. Supernovele strălucesc o vreme de miliarde de ori mai puternic decât Soarele. În februarie 1987, pe Pământ a fost vizibilă şi fără telescop o supernovă dintr-o galaxie vecină. De 383 de ani nu se mai văzuse un fenomen asemănător. După starea de supernovă, în funcţie de masa iniţială, rămâne un corp ceresc de dimensiuni reduse, numit „stea de neutro”. Diametrul său este de ordinul zecilor de kilometri şi se compune dintr-o masă compactă de neutroni. Densitatea acestor stele depăşesc cu mult pe cea a piticilor albi.
Supernova

Citeşte: Găurile negre – Cum se formează? 

_____
Sursa: 
Universul
, Arborele Lumii.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ