Restaurantele din Statele Unite variază de la cele informale, unde sunteţi întrebat „Salut, ce-ţi dau?”, până la localurile cu ştaif, în care chelnerul vi se adresează cu „Bună ziua, eu sunt Alan şi voi fi chelnerul dumneavoastră în această seară. Să vă prezint meniul special al serii?” Uneori, chelnerul sau chelneriţa se aşază lângă dumneavoastră vreme de câteva minute, pentru a discuta subtilităţile meniului.Restaurant american de lux

În restaurantele informale, americanilor le place servirea agresivă. Unele restaurante sunt recunoscute pentru grosolănia chelnerilor şi a chelneriţelor, care îşi folosesc manierele detestabile pentru a atrage clienţi masochişti cu duiumul. Unele dintre cele mai bune şi mai ieftine restaurante din ţară sunt cele mici, independente, administrate de imigranţii recent sosiţi în State. Cambodgieni, chinezi, salvadorieni, japonezi şi etiopieni, toţi contribuie cu bucatele lor tradiţionale la ghiveciul culinar american, şi aşa destul de bogat. Acest creuzet uriaş produce câteodată combinaţii ciudate, cum ar fi restaurantele cubano-vietnameze, mexicano-italiene sau maghiaro-puerto-ricane.

Dar localurile cu adevărat tipice pentru Statele Unite sunt cele care nu oferă clienţilor niciun serviciu suplimentar. În 1954, întreprinzătorul Ray Kroc a cumpărat drepturile de utilizare a standului de hamburgeri al fraţilor McDonald din San Bernardino, California, şi a început să vândă francize. Astăzi există peste treizeci de mii de localuri McDonald’s în mai bine de o sută de ţări, care servesc cincizeci şi două de milioane de porţii zilnic.

Reţeta succesului marca McDonald’s este simplă: un meniu restrâns de preparate populare, în principal hamburgeri, cartofi prăjiţi şi milk shake, minimizarea costurilor de operare defalcând prepararea în operaţiuni rutiniere bine delimitate, folosind veselă de unică folosinţă pentru a elimina costurile cu spălarea ei, fixând un preţ accesibil şi menţinând un strict control al calităţii.Meniu Mcdonald's

Astfel, mâncarea este prin excelenţă predictibilă. Şi fiindcă un Big Mac cumpărat în Boston nu se deosebeşte prin nimic de cel achiziţionat la Bangkok, acest lucru le permite americanilor aflaţi departe de ţară să se rezume la ceea ce le este familiar. Produsele McDonald’s sunt atât de standardizate, încât revista londoneză The Econo mist publică un Index Big Mac anual, pentru a ilustra puterea de cumpărare relativă a diverselor monede.

Alcool

Cantitatea de alcool consumată de americani a scăzut constant în ultimele decenii. În medie, un american consumă 9 litri de băuturi alcoolice anual. Pentru comparaţie, volumul de băuturi răcoritoare consumat este de 245 de litri de persoană pe an.

În aproape toată ţara (excepţie făcând statul Utah, locuit în mare măsură de abstinenţii mormoni), este perfect legal şi acceptabil să bei ceva.
Când şi unde o faci – iată o cu totul altă problemă, fiindcă vânzarea şi consumul de alcool sunt reglementate individual, la nivel de stat, comitat şi oral. În unele state, poţi veni cu maşina până în dreptul unei ferestre, de unde poţi cumpăra bere, chiar dacă este ilegal să bei în maşină. În altele, magazinele de profil riguros reglementate şi păzite sunt deschise numai în timpul orelor de lucru ale funcţionarilor şi oferă un sortiment redus de produse.

Berea americană tradiţională diferă de cea pe care o bea restul lumii. Unul dintre motive este clima: în Statele Unite, berea este în general preparată pentru a fi băută în cantităţi uriaşe, în timp ce vizionezi un eveniment sportiv, la temperaturi de peste 32°C. Prin urmare, sunt necesare un conţinut ridicat de apă pentru a favoriza
transpiraţia şi o temperatură de servire foarte scăzută, menită să evite insolaţia. Păcat că, fiind atât de rece, berii americane îi piere şi bruma de gust pe care o avea.

Berea „uşoară” – „lite” – este un produs în care preocupările dietetice şi cele de siguranţă se îmbină armonios. Are conţinut caloric redus, concentraţie alcoolică scăzută şi (o reuşită cu adevărat uimitoare) o aromă chiar mai slabă decât berea obişnuită.

Berea de rădăcini – „root beer” – nu este alcoolizată, în ciuda numelui. Echivalentul american al berii de ghimbir, e aromatizată cu rădăcini de dafin american şi sarsaparilla. Chiar şi americanii recunosc că ai nevoie de timp pentru a ajunge să-ţi placă această băutură.

O veritabilă revoluţie a berii s-a produs prin intermediul „microberăriilor” – mici fabrici locale, care produc cantităţi mici de bere mai neagră, mai tare, mai gustoasă şi mai aromată, amintind de cele europene.Bauturi americane

Relaxarea legislaţiei locale în domeniul alcoolului a permis de asemenea unor restaurante să-şi producă propria bere şi aproape fiecare oraş cu pretenţii are cel puţin un local de acest tip – o tendinţă ce încurajează experimentările. Aceasta înseamnă că producătorii aventuroşi mai dau din când în când cu bâta în baltă cu licori precum Berea de Crăciun din afine sau Berea de dovleac. Dar, ce naiba, vorbim de America!

_____
Sursa: Stephanie Faul, Ghidul Xenofobului.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ