Auzind numele de Norvegia, gandul ne duce la o tara nordica, ploioasa si rece, tara fiordurilor si muntilor fara sfarsit. Frumusetea peisajelor din Norvegia iti taie respiratia: surprinzatoare, grandioasa, acestea sunt doar cateva din cuvintele prin care am putea caracteriza aceasta tara.

Fiordul, o capodopera a naturii. Fjord este un cuvant viking ce inseamna ”trecere” si se intelege un golf maritim ingust, sinuos si destul de adanc intrat in uscat, cu maluri abrupte si inalte. Stiai ca apa la suprafata fiordurilor este putin sarata? Numeroase in Norvegia, fiordurile se pot intalni si in alte regiuni din lume precum Scotia, Islanda, Suedia sau Alaska, in Chile, Germania, chiar si in Franta in arhipelagul Kerguelen.

In tara fiordurilor, vestul norvegian. Norvegia dispune de cea mai mare concentratie de fiorduri din lume iar vestul norvegian adaposteste fiorduri spectaculoase, acestea numarandu-se printre cele mai frumoase din lume. Regiunea ce numara cele mai multe fiorduri se intinde de la Stavanger la Kristiansund, trecand prin Bergen. Fiecare fiord are farmecul sau unic. Cele mai cunoscute fiorduri, clasate in patrimoniul mondial Unesco sunt Naeroyfjord si Geirangerfjord, doua din cele mai frumoase fiorduri din lume.

Bergen, oras hanseatic si capitala fiordurilor. Bergen a stiut sa isi pastreze farmecul in ciuda modernitatii. Al doilea oras din tara, Bergen este un oras celebru pentru cartierul sau vechi, Bryggen cu casele pescarilor viu colorate, un exemplu unic de arhitectura norvegiana. Portul Berggen este al doilea ca importanta din Norvegia.

Navigand prin fiordurile norvegiene turistii au posibilitatea de a descoperi un peisaj cu care putine regiuni se pot mandri. Apa si ghetarii formeaza cascade ce curg lin pe versantii muntilor. Sub voi puteti observa inotand pestii care se pot transforma cu putina maiestrie in cina. Pe stancile inguste din departare se pot vedea fermele mici si abandonate, dovada vietii dure de aici.

Drumetia reprezinta cea mai buna modalitate de a aprecia bogatiile naturale oferite de Norvegia.

Test de cultura generala: Care sunt capitalele tarilor europene?

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ