Dintre popoarele antice din Orientul Apropiat, asirienii au fost cei mai vestiţi pentru cruzimea lor prin care au devenit stăpânii unui imperiu uriaş, deşi acesta i-a costat insăşi propria existenţă. Ei au rămas în istorie ca primii utilizatori ai cavaleriei şi ai carelor de război.

AsirieniiAsirienii, unul dintre popoarele cele mai războinice din istorie, au luptat de-a lungul secolelor pentru a subjuga popoarele vecine. La apogeul puterii, imperiul lor se întindea până la Golful Persic şi cuprindea chiar şi Egiptul.
Agresivitatea lor se putea datora într-o oarecare măsură poziţiei lor geografice. Pământul Asiriei era în partea nordică a Mesopotamiei, pe lângă Valea Tigrului, la nord de Babilon. Deoarece nu aveau hotare naturale, ţărmuri sau lanţuri muntoase, erau vulnerabili din orice direcţie. Din această cauză era nevoie de o armata puternică şi mobilizată în orice moment, pentru menţinerea imperiului. Asirienii erau comercianţi îndrăzneţi. Mai mult, principalele căi comerciale ale Mesopotamiei au trecut prin tara lor, aceasta a reprezentat în sine posibilitatea de îmbogăţire a oricărei puteri care deţinea controlul asupra lor.

Ca şi vecinii lor babilonieni, şi asirienii erau amoriţi, adică: urmaşii popoarelor semitice care în mileniul trei î.e.n., ieşind din Arabia au subjugat oraşele Sumer şi Akkad. Apariţia Asiriei ca stat independent a fost în jurul anului 1900 î.e.n., dar a continuat să fie sub dominaţia regatului barbar Mitanni. În decursul acestei lungi şi grele perioade, asirienii nu numai că au reuşit să îşi păstreze identitatea, dar au dezvoltat şi o tradiţie militară puternică. Astfel, în secolul XIV î.e.n. au putut lansa o campanie expansionistă.

O armată brutală

Au făcut incursiuni în toate direcţiile. Tukultiapil-Esarra I., un rege al secolului ai XII-lea a extins imperiul Asirian până la Marea Mediterană. Succesul lor era schimbător deoarece au pătruns popoare în Orientul Apropiat, s-au format şi au dispărut state, iar în locul inamicilor vechi au apărut aţii noi, şi anume aramienii.Asiria

Începând din secolul IX, militarismul asirian a devenit din ce in ce mai crud. A luat naştere Imperiul Asirian, care a cuprins Mesopotamia în cea mai mare parte şi Siria de Nord.

După o perioada de decădere, în 745 î.e.n. Asiria şi-a început campania de expansiune finală, care a fost şi cea mai nesăbuită. În această perioadă un comandant plin de succes, Tukultiapil-Esarra al III-lea, a fondat o dinastie nouă.

El a fost urmat de numeroşi regi talentaţi şi nemiloşi, şi anurne Sarrukin al II-lea şi Sin-ahle-ereba. Existenţa statului depindea de fapt de armată, astfel asirienii au fost pionieri ai înnoirilor militare.

În scurt timp au trecut la utilizarea armelor de fier în locul celor din bronz şi au utilizat
căruţe trase de cai. După ce au început să crească cai care puteau duce omul pe spate, ei au fast primii care au introdus unităţile de cavalerie în armată. Nici inamicul învins care se ascundea în oraş nu mai avea scăpare. Asirienii au asediat oraşele cu ajutorul berbecilor de luptă şi al tunurilor mobile, apoi au măcelărit toată populaţia. Asirienii

Bogăţia acestui imperiu uriaş a făcut posibil importul de piatră, lemn şi metale preţioase, pe care le-au utilizat la împodobirea oraşelor Aşur, Kalhu, Dur-Sarrukin (Horsabad) şi Ninive. Fiecare împărat mare care a contribuit la extinderea imperiului şi-a construit palatul propriu, ornamentat cu statui înfăţişând tauri cu aripi şi cap de om, care vegheau simbolic construcţia. Inscriptiile columnelor ridicate pentru comemorarea victoriilor se mândreau cu numele inamicului învins şi cu numărul persoanelor decapitate sau trase în ţeapă.

Pe lângă măcelărirea soldaţilor inamici, asirienii au utilizat tactica deportării în masa a conducătorilor acestora (aristocraţii, funcţionarii, meşterii artizani), astfel poporul rămas făra conducatori se supunea cu umilinţă. Această politică şireată, împreună cu armata şi sistemul administrativ bine organizate au reuşit să menţină stabil Imperiul Asirian prin secole de război.

Expansionismul continuu a epuizat însa puterea Asiriei, lăsând armata fară rezerve în timp ce trebuia sa facă faţă unor adversari noi. Imperiul era slăbit şi de setea de putere a unor membri ai familiei regale, ceea ce a condus de multe ori la lovituri de stat şi atentate, periclitând de multe ori securitatea statului.Asiria

Sfârşitul imperiului

În timpul domniei lui Assur-ban-apli (668 – 627 î.e.n.) Asiria era la apogeul puterii sale şi a nimicit popoarele asociate împotriva sa. Deşi au pierdut controlul asupra Egiptului, aceasta a însemnat de fapt menţinerea puterii asiriene. O putere atât de agresivă nu-şi putea permite nici un moment de slăbiciune, totuşi acesta a apărut în jurul anului 630 î.e.n. Asiria era dezbinată de războaie civile pentru putere şi încetul cu încetul imperiul s-a destrămat. Atacul mezilor dinspre est şi cel al babilonienilor dinspre sud au culminat cu căderea capitalei Aşur în anul 614 î.e.n., apoi au fost asediate Ninive şi Kalhu, acestea căzând în anul 612 î.e.n. De data aceasta victimele măcelurilor au fost asirienii, iar inarnicii lor au dat dovadă de atât de mult zel încât Asiria şi poporul asirian au disparut pur şi simplu din istorie.

_____
Sursa: Asirienii, Arborele Lumii.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ