La moartea Regelui Carol I, tronul a fost moştenit de către Ferdinand, fiul fratelui mai mare al defunctului Rege. Ferdinand, după cum ne spune Nicolae Iorga în „Istoria Românilor”, „era pentru cei mai mulţi un necunoscut şi un neţinut în seamă, pentru câţiva o taină, aproape pentru nimeni o certitudine”. Timiditatea sa înnăscută nu lăsa să se întrevadă prea uşor faptul că era un om de o vastă cultură, pasionat botanist şi vorbitor fluent de mai multe limbi străine, printre care greaca veche şi ebraica. Însa în numai 13 ani de domnie, dintr-un „necunoscut”, Ferdinand avea să devină un mare Rege, supranumit fie „Întregitorul”, fie „Lealul” pentru felul în care şi-a dedicat viata ţării sale.

FerdinandFerdinand s-a născut la Sigmaringen, oraș din sudul Germaniei, în anul 1865, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al Regelui Carol, şi al Principesei Antoaneta, infanta Portugaliei. El a venit pentru prima oară în România la numai 19 ani, în 1884, după care s-a reîntors în Germania pentru a-şi continua studiile liceale şi universitare. În 1889, după terminarea Universităţii din Lipsca şi a Şcolii Superioare de Ştiinţe Politice şi Economice din Tubingen, Principele s-a stabilit la Bucureşti pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile de moştenitor al tronului României.

După o idilă cu poeta Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a Reginei Elisabeta, relaţie întreruptă prin intervenţia Consiliului de Miniştrii, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Pricncipese de origine străină, Ferdinand s-a însurat, pe data de 10 ianuarie 1893, cu Maria de Edinborough, din Familia Regală a Angliei. Împreuna au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea.

Frumuseţea fizică cu care Ferdinand fusese din plin înzestrat, avea să fie de foarte scurtă durată. În 1897, Principele s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, scăpând cu viaţă ca printr-o minune. „Din ruina fizică a lui Ferdinand, nu supravieţui decât doar neasemuita frumuseţe a mâinilor sale” scrie Sterie Diamandi în cartea sa „Galeria oamenilor politici„.

În 1914, Ferdinand a devenit Rege al Romaniei, la 49 de ani, depunând jurământul solemn şi promiţând că va fi „un bun român”. În timpul războilului mondial Regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, şi, în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroana în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul românilor, situaţia de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand şi intregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iaşi. Pentru Rege si Familia sa a fost o perioada extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al şaselea copil al cuplului regal. Deşi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu şi-a pierdut speranţele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale si România. În cele din urmă, situaţia avea să se schimbe în cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari. Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub arcul de triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă.

Regele Ferdinand nu a fost însa scutit de necazuri. Fiul său cel mai mare, moştenitorul tronului, trăia o viaţă scandaloasă şi, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin la Odessa, cu Ioana Lambrino. Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis într-o lungă călătorie în jurul lumii, pentru „a o uita” pe Ioana Lambrino. Pe 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit la Atena cu Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei.Carol si Elena

În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască naşterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol şi al Elenei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol şi Elena nu avea să reuşească, moştenitorul tronului părăsindu-şi soţia şi fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urma, cu inima tulburată, Regele îl desemnează ca urmaş la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoştenindu-l, în acelaşi timp, pe fiul său Carol.

Regele FerdinandDupă o domnie ilustră de 13 ani, Ferdinand s-a stins la Sinaia, la numai 62 de ani, în urma unei lungi suferinţe, pricinuite de un cancer de colon. În timpul vieţii sale, Regele a văzut făurindu-se România Mare, a înfăptuit reforma agrară, împarţind pământ ţăranilor, căpătând pentru aceasta şi numele de „Rege al Ţăranilor”, a promulgat Constituţia din 1923, lege fundamentală liberală şi democratică. A fost înmormântat la Curtea de Argeş, alături de unchiul său, Regele Carol I, şi Regina Elisabeta, pe lespedea sa de mormânt stând scris:

„Aici odihneşte robul lui Dumnezeu Ferdinand I, Rege al României, născut la 24 august 1865, răposat la 20 iulie 1927 la castelul Pelişor. Luând carma ţării la 11 octombrie 1914, a tras sabia la 15 august 1916 pentru dezrobirea românilor de peste vechile hotare, înfăptuind întregirea neamului şi încoronându-se la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia ca primul Rege al tuturor românilor”

Citeşte: Carol al II-lea – cel mai controversat rege al României

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ