Oase fosilizate de dinozauri au fost găsite cu multe secole în urmă, dar oamenii nu ştiau ce sunt acestea – mulţi credeau că sunt resturi ale unor oameni uriaşi. Doar prin anii 1820 a început să devină clar că este vorba de rămăşiţele unor reptile uriaşe, dispărute în trecut. Oase fosilizate

In 1822 Gideo Mantell a găsit câţiva dinţi mai mari într-o carieră de piatră din Sussex în sudul Angliei. A remarcat faptul că aceştia seamănă cu dinţii unor şopârle din America de Sud, iguanele. El a tras concluzia că dinţii fosilizati provin de la o reptilă, pe care a numit-o Iguanodon, adică reptila cu „dinţi de iguană”.

Aproape peste tot în lume s-au găsit resturi fosilizate de dinozauri: oase şi dinţi. Ca frecvenţă, a doua grupă a rămăşiţelor fosiliere este reprezentată de urme de picioare, numite „urme fosiliere”, care se deosebesc de fosilele în care s-au păstrat resturi din corpul animalelor. Dinozaurii

Excrementele de dinozaur fosilizate, numite coproliţi – precum şi conţinutul intestinal şi pietrele din stomac au furnizat mai multe informaţii despre meniul dinozaurilor. S-au găsit şi amprente de piele; din acestea, oamenii şi-au putut forma o imagine despre aspectul exterior al dinozaurilor.

DinozauriiNimeni nu ştie ce culoare aveau dinozaurii, fiindcă pielea se descompunea prea repede şi nu se păstrează sub formă de fosile. Unii cercetători consideră că dinozaurii răpitori aveau culori de camuflaj, pentru a se putea ascunde şi furişa în apropierea prăzii.

Dinozaurii au dispărut la sfârşitul perioadei cretacice, cu aproximativ 65 de milioane de ani în urma. Fenomenul nu a putut fi explicat în mod satisfăcător până în prezent, cu toate că paleontologii au lansat numeroase ipoteze. Una dintre acestea presupune că Pământul ar fi fost atins de o radiaţie mortală, în urma exploziei unei supernove în apropierea planetei noastre. Dinozaurii

Dispariţie treptată

Alţi cercetători sunt de părere că dispariţia dinozaurilor a fost determinată mai degrabă de schimbarea treptată a condiţiilor climaterice. Iernile au devenit din ce în ce ce mai reci, verile tot mai fierbinţi, ceea ce le-a favorizat pe micile mamifere care hibernau în timpul iernii. S-ar putea să nu aflăm niciodată răspunsul exact.Dinozaurii

Citeşte: Dinozaurii – originea reptilelor uriaşe

_____
Sursa: 
Dinozaurii
, Arborele Lumii.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ