Decebal catre popor
de George Cosbuc

Viata asta-i bun pierdut
Când n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug în gâtul tau:
E rău destul ca ne-am nascut,
Mai vrem si-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoboritori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori cine-nlăntuit.

Cei ce se lupta murmurind,
De s-ar lupta si-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orisicare laş fugar!
Murmurul, azi si orşicind,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea si laşii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râdă! Bunii rîd şi cad!
Sa râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri pâna-n iad!

De-ar curge singele piriu,
Nebiruit e braţul tau
Când mortii-n faţă nu-i tresari!
Si insuţi ţie-un zeu iţi par
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pământ,
Căci ei au cerul lor!

Si-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vânzator vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurînd le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar va ginditi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ