Cultura populară americană este, de fapt, cea mai populară cultură populară inventată vreodată. Episoade dublate din Totul despre sex şi Familia Simpson rulează în ţări ca Brazilia şi China, iar restaurantele McDonald’s sunt întâlnite în aproape toate capitalele lumii, din Azerbaidjan până în Zimbabwe.

În Statele Unite există aţa-numitele arte frumoase, dar, pentru a rezista pe piaţă, sunt adesea finanţate din plin de autorităţi şi de fundaţiile de caritate. Tonul predominant al culturii americane este cel popular, de la filme cu gangsteri şi împuşcături până la concerte rock şi derbiuri de demolări. Cum nu exista o infrastructură când au venit ei în America, imigranţii şi-au creat o cultură proprie. A rezultat astfel un divertisment „pe măsura tuturor“, un gen pe care nimeni să nu fie nevoit să se străduiască prea tare pentru a-l înţelege. Sam Goldwyn, titanul lumii cinematografice, a spus la un moment dat: „Nimeni nu a ajuns vreodată falit fiindcă a subestimat gustul publicului american.” Ca un veritabil far al democraţiei, Statele Unite produc cultură din popor, creată de popor şi pentru popor – pentru tot poporul şi pentru toate popoarele lumii.

La fel ca regele Canut (membru al familiei regale Daneze, care în anul 1015
debarcă în Anglia; el va pune bazele primei armate de profesionişti, menită să lupte
împotriva seniorilor feudali) autorităţile celorlalte state încearcă din când în când să zăgăzuiască fluxul crescând al influenţei culturale americane şi, la fel ca bietul suveran sus-amintit, eşuează de fiecare dată. Valul mareic uriaş reprezentat de cultura populară americană mătură totul în calea lui.

E TELEVIZIUNE, NU VIAŢĂ REALĂ

Televiziunea exercită cea mai puternică influenţă culturală asupra vieţii americanilor, fiind
considerată aproape unanim ca numitor comun al societăţii. Numărul gospodăriilor care au un televizor este mai mare decât al celor dotate cu instalaţii sanitare, iar elevii de liceu petrec în medie mai mult timp în faţa micului ecran decât în clasă. televizor

Televiziunea defineşte o realitate proprie; evenimentele despre care nu se pomeneşte la televizor nu s-au întâmplat, iar cele care nu se petrec decât pe micul ecran (cum ar fi căsătoria sau decesul unui personaj de film) provoacă adevărate mişcări naţionale, înregistrând audienţe-record.

Emisiunile din timpul zilei sunt în general telenovele a căror intrigă se axează pe infidelităţi maritale şi crize medicale, şi talk-show-uri în care moderatorii îşi îmboldesc pe invitaîţi să dezvăluie detalii personale pe care niciun om cu scaun la cap nu le-ar face publice. Producţiile dramatice şi filmele poliţiste domină programele de seară – astfel încât, înainte de a împlini vârsta de optsprezece ani, tinerii americani vor fi vizionat deja
peste şaisprezece mii de crime televizate.

Pasiunea americanilor pentru cumpărături şi pentru a căpăta diverse obiecte pe gratis atinge culmi frenetice odată cu jocurile şi concursurile televizate. Un alt tip de program nelipsit este emisiunea de investigaţie criminalistă, care se axează pe subiecte şocante, de tipul hoţilor de cadavre, al afacerilor cu droguri şi al prostituţiei masculine juvenile. La toate acestea s-a mai adăugat un gen: emisiunile în care echipa de filmare urmăreşte pas cu pas poliţia în acţiune vreme de o seară şi filmează operarea arestărilor.

Televiziunea a atins o culme odată cu apariţia transmisiei prin cablu şi satelit, care ne permite să alegem dintre sute de canale, printre care şi unele ridicol de specializate, precum The Weather Channel, douăzeci şi patru de ore pe zi de barometrie şi prognoze de precipitaţii; Music Television (MTV) şi echivalentele sale de muzică soul şi country; C-Span, care transmite lucrările Congresului, având de asemenea o largă întrebuinţare ca somnifer; sau Court TV, ce permite telespectatorilor să strige indignaţi la judecător aşa cum urlă spectatorii la arbitru pe stadion.

Citeşte: Mâncarea – obsesia alimentară a americanilor

_____
Sursa: Stephanie Faul, Ghidul Xenofobului.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ