Baletul Romantic

La începutul secolului XIX, romantismul şi-a facut simtit efectul asupra tuturor artelor, printre care şi asupra baletului. A aparut interesul pentru folclor şi lumea basmelor medievale. Spectacolele de balet Silfida şi Giselle sunt create in sill romantic. În această perioadă s-a format tehnica de şpiţ care conferă dansului un aspect diafan, însă în acele vremuri nu existau încă pantofi speciali cu vârful întărit, cum au balerinele azi, astfel balerinele puteau să stea şi să danseze putin in vârful picioarelor.

Dansul în vârful picioarelor a fost transformat din postura de virtuozitate în mod de exprimare maiestuoasă de către italianca Marie Taglioni. În coregrafla tatălui său, a jucat in baletul Silfida, a carui premiera a fost în opera pariziană in 1832.
Acţiunea se petrece in Scoţia. Flăcăul de la ţară se îndrăgosteşte de o zână, care e văzută numai de el şi spectatori, Silfilda. Povestea a avut un succes imens iar Taglioni a devenit cea mai strălucitoare vedetă a timpului ei.

Plecând de la coregrafla lui Taglioni, piesa a fost reluată in 1836 de Auguste Boumonville în Copenhaga. Stilul suplu, diafan creat de Boumonville este marca Baletului Regal Danez până în zilele de azi.

O alta piesă romantică renumită este Giselle, care este povestea unei ţărance care află că iubitul ei este de fapt un conte, deci nu se poate însura cu ea. Din această cauză fata înnebuneşte şi moare în braţele mamei sale. Tovarăşele fete moarte, zînele, vor să-l danseze pe Albert până la moarte, dar Giselle îl salvează. Premiera a fost în 1841 în Opera Pariziană, având în rolul principal pe Carlotta Grisi.

Grisi şi Taglioni au fost cele mai însemnate balerine romantice. În Sifilda lui Boumonville rolul principal a fost interpretat de Lucille Grahn, care a fost prima balerină americană romantică. Printre cele mai bune balerine se număra şi Fanny Elssler. Favorita Londrei era Fanny Cerrita, care a participat în 1845 la un evenirnent de dans deosebit: cele mai faimoase patru balerine ale timpului au dansat împreună în Grand pas de quatre. Baletul romantic a creat cultul balerinelor, partenerii lor rămânând în umbră. Balet

Baletul Clasic

Un dansator francez, Marius Petipa a fost dansatorul principal al baletului de la Sankt
Petersburg. Deşi a creat câteva piese de balet în Europa de Vest, succesul adevărat avea să vină mai târziu, în 1862. Atunci a prezentat în Sankt Petersburg piesa Fiica Faraonului, care a avut un succes atât de mare încât Petipa a fost numit principalul maestru de dans al grupului local, post pe care l-a ocupat timp de 40 de ani.
El a creat peste 50 de coregrafii întregi, printre care Raimonda, care a fost regizat parţial de Rudolf Nurejev în Londra. Tot de numele lui Petipa se leagă baletul La Bayadere, care conţine pas-de-deux-ul virtuos ce este numărul principal al galelor de balet.

Petipa a devenit renumit în urma următoarele trei spectacole de balet: Frumoasa
Adormită (1890), Spargatorul de nuci (1892), Lacul Lebedelor (1895). Toate cele trei au fost scrise pe muzica lui Ceaikovski, şi jucate în stilul clasic adus la perfecţiune de Petipa. Acestea au devenit spectacolele de balet cele mai populare din toate timpurile.

Baletul Rus

Când Petipa a îmbătrânit, dansatoarele lui au început să aiba rezerve faţă de regulile stricte impuse de stilul clasic. Îşi doreau teme mai interesante şi să răspundă noilor cerinţe ale momentului: decoruri specifice artelor plastice modeme şi muzică modernă.

Printre dansatorii rebeli ai baletului ţarului a fost şi Mihail Fokin, care a fost invitat de
Diaghilev, să lucreze împreună cu el un an în Paris, la prezentarea baletului rus in faţa publicului francez. Diaghilev a fost motorul unui grup de muzicanti, artişti plastici şi alţi creatori talentaţi. Aceşti artişti erau în căutarea unor noi metode de exprimare a ideilor proprii. Sesizând oportunitatea, Fokin a acceptat oferta lui Diaghilev.Balet

Citeşte: Pe urmele lui Diaghilev

_____
Sursa: 
Baletul
, Arborele Lumii.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ