Pe când îşi desfătau prinţii cu spectacole, maeştri de dans ai Renaşterii puneau, fără să ştie, bazele unei noi arte, ce avea să încânte milioane de oameni în secolele următoare.

Baletul s-a născut în Italia, unde aristocraţii din secolul al XV-lea angajau dansatori profesionişti pentru a încânta oaspeţii lor celebri cu spectacole fastuoase. Cu aceste ocazii, curtenii – atât femeile cât şi băbaţii – prezentau drame vorbitr şi dansuri italieneşti maiestuoase (ballo în limba italiană). Aceste specatacole splendide au apărut şi la curtea regală franceză, după ce italianca Caterina de Medici s-a căsătorit cu regele Franţei, aducând cu ea obiceiul organizării spectacolelor de balet.

Tocmai când baletul de la curte a început să piardă din popularitate, a ajuns pe tron Ludovic al XIV-lea. Noul rege nu numai că a pastrat şi a dezvoltat tradiţia spectacolelor de balet, dar a şi luat parte la acestea, până ce s-a îngrăşat şi n-a mai putut să danseze. Până şi denumirea de „Regele Soare” a primit-o în urma unui rol interpretat în piesa „Baletul Nopţii”, unde a apărut în costum de Soare, purtând pe cap o coroană solară de aur.

Opera Pariziană

Ludovic al XIV-leaÎn timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, spectacolele de balet au devenit mai frecvente, iar nivelul şi calitatea lor erau fără precedent. Pe lângă dansatorii amatori au apărut şi cei profesionişti. Pentru perfecţionarea acestei arte, regele Ludovic a fondat în 1661 Academia Regală de Dans. Peste zece ani a luat naştere şi Academia Regală de Muzică. După ce aceste instituţii s-au unit, formând Academia Regală de Muzică şi Dans, aceasta a reprezentat predecesoarea operei pariziene.

În 1681 pe scena operei pariziene au apărut dansatoarele profesionale. Cu 32 de ani mai târziu, în cadrul operei pariziene s-a deschis o şcoală de balet pentru a avea la dispoziţie suficiente dansatoare la spectacolele operei.
Primele vedete ale acestei şcoli – şcoală ce există şi în zilele noastre – au fost dansatoarele Marie-Anne de Camargo, Marie Salle şi dansatorul Louis Dupre. Camargo şi-a scurtat lungimea fustei, astfel spectatorii au putut admira jocul de picioare deosebit de rapid şi gingaş.

Opera Pariziană

Aceşti dansatori îşi incepeau cariera foarte devreme şi se retrăgeau mult mai târziu decât urmaşii lor de azi. Este adevărat că din punct de vedere fizic, dansul nu era atât de epuizant cum este acum. Dansatorii îşi ascundeau trăsăturile îmbătrânite în spatele măştilor.

Stilurile de dans au rămas mult timp aproape neschimbate, până la punerea în practică a ideilor noi ale coregrafului şi dansatorului francez Jean-Georges Noverre. El a dorit ca, pentru o mişcare mai liberă, dansatorii să dea jos costumele incomode şi măştile, interpretînd personaje credibile.

Jean Dauberval a utilizat în 1789 multe dintre sugestiile lui Noverre în realizarea spectacolului de balet Le Fille Mal Gardee. Nu apar în piesă personaje supranaturale, zei, zeiţe sau faptele lor; s-a renunţat la măşti şi costume incomode. Până şi povestea este foarte simplă; Lise, tăranca tânără îl iubeşte pe tânărul flăcău Colas, care este tot tăran, însă mama ei vrea să o mărite cu bogatul dar blegul fiu al moşierului. Lise şi Colas reuşesc prin viclenie să obţină binecuvântarea mamei pentru logodna lor. Această poveste simplă a fost totuşi savurată datorită modului liber şi natural de prezentare. O versiune modernizată a piesei a fost realizată de Sir Frederick Ashton în 1960 şi a devenit unul dintre succesele răsunătoarea ale baletului Regal Britanic. Le Fille Mal Gardee

Citeşte: Baletul – Stilurile baletului

_____
Sursa: 
Baletul
, Arborele Lumii.

 

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ