(6 noiembrie 1882 – 13 septembrie 1913)

Aurel Vlaicu – Inginer mecanic, constructor de avioane, pilot, pionier al aviatiei mondiale, câştigător al numeroase premii internaţionaleAurel Vlaicu

Clasele primare le-a făcut în comuna natală, Binţinţi, iar cele de liceu, mai intâi la Orăştie, apoi la Sibiu. În 1902 s-a înscris la Şcoala Politehnica din Budapesta, iar din 1903, frecventează cursurile Şcolii Politehnice din München. In paralel, a lucrat la planurile construirii unui aparat de zbor, cu aripi batante, acţionate de arcuri. Anul 1908 il gaseste la Fabrica de motoare „Opel”, din Russelshein. Dupa ce construieşte – în iunie 1909, în comuna natală – un planor, Vlaicu se va stabili la Bucureşti.

Aurel VlaicuAici, sprijinit de numeroşi prieteni – scriitorii Vlahuţa, Emil Gârleanu, St. O. Iosif, George Coşbuc etc. – a construit un model de aeroplan, de dimensiuni reduse, cu care a facut o demonstraţie în faţa lui Spiru Haret, Ministru al Instrucţiunii. Încantat de reuşită, de ideile şi tenacitatea lui Vlaicu, S. Haret a insistat pe langă forurile de resort şi a obţinut aprobarea pentru construirea aeroplanului „Vlaicu I”, în Arsenalul armatei.

După o muncă intensă, aeroplanul, cu excepţia motorului, va fi terminat în 1909. Pleacă la Paris, pentru a cumpăra motorul necesar avionului, unde îl întâlneşte pe Traian Vuia, cu care s-a sfatuit, în privinţa tipului de motor potrivit.

În 1910, pe câmpul Cotrocenilor, Vlaicu a desprins de la sol avionul, care s-a ridicat la o înăltime de 3-4 m, zburand pe o distanţă de circa 40 m, dupa care a aterizat lin. La 23 iulie 1910, Vlaicu, la o nouă încercare, a zburat din nou, parcurgând o distanţă de 400 m, la o înălţime de 4 m. În sfârşit, o a treia încercare, ce a avut loc la 10 august, s-a soldat cu un adevărat succes, pentru că aeroplanul s-a înălţat la câteva zeci de metri, parcurgand o distanţă de 4 km. Aurel VlaicuDin acel moment, aparatul se putea compara cu cele mai bune aparate de zbor, existente in lume, in momentul respectiv.

La 27 septembrie 1910, la propunerea Ministerului de Război, Vlaicu a participat la manevrele militare, ce aveau loc în acea toamnă, ducând, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acest moment, România devine a doua ţară, după Franta, care folosea avionul în scopuri militare.

În 1910, obţine brevetul RO 2258 pentru „Maşina de zburat ca un corp în formă de săgeată”.

În toamna aceluiaşi an, Aurel Vlaicu a început proiectarea acestui nou aeroplan, pe care, tot cu sprijinul lui Spiru Haret, l-a construit la Şcoala de Arte şi Meserii.

Aparatul "Vlaicu II", 1911 (macheta, Muzeul Tehnic "prof. ing. Dimitrie Leonida", Bucuresti)
Aparatul „Vlaicu II”, 1911
(macheta, Muzeul Tehnic „prof. ing. Dimitrie Leonida”, Bucuresti)

Cu acest nou aparat, „Vlaicu II”, având îmbunătăţiri substanţiale, a luat parte la jubileul organizat cu  ocazia  împlinirii  a  50  de ani de la înfiinţarea „Asociaţiei pentru literatură şi cultura poporului român”, sărbatorire care avea loc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.

Au urmat turnee aviatice, la Sibiu, Braşov, Iaşi şi în alte oraşe din ţară, unde avionul „Vlaicu II” a stabilit o serie de performanţe deosebite (zbor la o altitudine de 1000 m, viteză medie de 90 km/h, acrobaţii).

Pentru toate aceste realizări, la propunerea lui Spiru Haret, Academia Română i-a acordat premiul „Gheorghe Lazar”.

În vara anului 1912, la concursul aviatic internaţional de la Aspern-Viena, în compania unor celebri piloţi ai vremii, a obţinut premiul I, pentru aruncarea unui proiectil, la tinţă, de la o înălţime de 300 m, şi premiul al II-lea, după cunoscutul pilot francez Roland Garros, pentru aterizarea la punct fix.Aurel VlaicuCea mai mare dorinţă a sa era să incerce un zbor peste munţii Carpaţi. De aceea, in 1913 a început să lucreze la proiectarea unui nou aparat „Vlaicu III”, prevăzut să fie construit, în întregime, metalic. Această idee a sa era remarcabilă pentru acel moment, deoarece, primele avioane de construcţie metalică au apărut mai tarziu.

Între timp, aflând că un aviator străin intenţiona să incerce un zbor peste Carpati, pe 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de lângă Bucureşti, cu „Vlaicu II”, într-un zbor către munţi, dorind să realizeze primul această performanţă, la bordul unui avion de construcţie românească.Traian Vuia

Din păcate, proiectul său, la care ţinea foarte mult, nu se va realiza, deoarece deasupra comunei Băneşti, lângă Câmpina, avionul s-a prăbuşit, pilotul său găsindu-şi moartea în acest accident. Acolo se va ridica un monument, care va aminti, pentru totdeauna, curajul şi sfârşitul tragic al marelui Vlaicu.

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ