Încă din anul 1848, una dintre numeroasele expediţii arheologice care au avut loc în Egipt, la o cercetare mai atentă a templului Seti din Abydos, s-au descoperit nişte hieroglife enigmatice şi de neînţeles.
Hieroglife EgipteneAcestea se găseau chiar deasupra intrării în templu, aproape de tavan, la o înălţime de aproximativ 10 metri. Trebuie remarcat faptul că hieroglifele erau foarte multe – pereţii practic erau plini de nişte semne stranii, care i-au derutat pe cercetatori. Singurul lucru pe care au reusit să îl înteleagă a fost că aceste semne nu erau un simplu text al unei scrisori vechi, ci zugrăveau nişte obiecte stranii, nemaivăzute, posibil nişte mecanisme cu destinaţie necunoscută.

Nimeni din lume nu a putut să spună ce reprezintă aceste hieroglife, pe care un artist necunoscut, care a trăit cu 3000 de ani în urmă, le-a sculptat în piatră. Semnele tainice copiate cu mare atenţie de membrii expediţiei au provocat dispute fără sfârşit şi certuri aprinse în cercurile egiptologilor. HieroglifeLa un moment dat, majoritatea dintre ei au ajuns la o concluzie comună: în principiu, figurile enigmatice sunt în numar de patru, dar imaginile lor se repetă de mai multe ori. Ce anume au desenat însa vechii egipteni, cercetătorii din secolul al XIX-lea nu au putut să înţeleagă.

Orice senzaţie se naşte, trăieşte o perioadă de timp, apoi moare. La un moment dat a venit timpul să fie uitate şi hieroglifele tainice din vechiul Abydos.

Templul faraonului Seti şi imaginile avioanelor de luptă

Iată însă că, după aproape jumătate de secol, ziarul arab Ash Shark al-Ausat a publicat o serie de fotografii senzaţionale făcute în templul zeului soarelui Amon-Ra în Karnaka. O dată cu fotografiile, jurnaliştii au lansat pentru cititori o întrebare neasteptată: „Ce credeti: ar fi putut oare egiptenii să cunoască aviaţia de luptă?”Hierogrife egiptene

În orice alte circumstanţe, un asemenea material jurnalistic nu ar fi provocat decât neînţelegere printre cititori. Cu toate acestea, publicarea de către jurnalul respectiv a unor fotografii cu basoreliefuri dintr-unul dintre vechile temple construit în timpul faraonului Seti I, care a condus Egiptul cu 3000 de ani în urma, au provocat un adevarat şoc – artistul din trecut a zugrăvit pe piatră un elicopter de luptă cu o elice şi o coadă bine conturate, iar alaturi de acesta sunt sculptate cu grijă alte câteva aparate de zbor, uimitor de asemanatoare cu avioanele de vânătoare supersonice contemporane şi cu strategicele avioane grele de bombardament.Hieroglife

După această descoperire s-a putut întelege de ce egiptologii secolului al XIX-lea nu au putut să dezlege enigma cu privire la ce anume este zugrăvit la Abydos. Aceasta pentru că ei nu ştiau cum arată elicopterele si avioanele.

Trebuie să spunem că faraonul Seti I a fost socotit întotdeauna unul dintre cei mai cunoscuţi luptători şi cu cele mai multe reuşite din Egiptul Antic; a cucerit foarte multe locuri si i-a învins pe numeroşii duşmani ai împărăţiei sale. În zilele noastre se vorbeşte că acesta se purta foarte aspru cu duşmanii blestemaţi, folosind nişte arme neobisnuite pentru acele timpuri, şi anume aviaţia de luptă, care ridica în aer escadrilele faraonului. Majoritatea cercetătorilor au considerat o asemenea teorie de domeniul fantasticului.

Elicopter sau simboluri ale numelui lui Seti?

După reanimarea acestei senzaţii, pentru studierea enigmelor Abydosului de pe malurile Nilului a plecat în această direcţie egiptologul Alan Elford. El a cercetat hieroglifele tainice şi a confirmat caracterul real a ceea până nu demult era considerat fantastic. Elford a afirmat într-un interviu acordat unor jurnalisti că vechii egipteni au zugrăvit elicopterul de luptă cu o exactitate uimitoare. În acel moment, cercetatorii au admis că desenele aproape identice există în doua locuri – Karnaka si Abydos. Astfel încât să se încerce explicarea acestui lucru printr-o întâmplare este imposibil.

La un moment dat, cineva şi-a amintit înca un detaliu curios: unul dintre numele faraonului Seti I era Albina. De aceea, au presupus scepticii care nu credeau în tehnica aviatică din timpul faraonilor, că imaginile enigmatice nu sunt decât nişte simboluri ale celuilalt nume al lui Seti. Altfel spus, ei au încercat să dovedească faptul că sculptând avioanele şi elicopterele, egiptenii au zugrăvit de fapt o albina. O asemenea tălmăcire ar fi posibilă pentru scrierea veche egipteană care este reprezentată de fapt prin desene – inscripţiile descoperite constau din diferite tablouri. Numai specialiştii stiu, după anumite semne, să diferenţieze desenatul de scris.

Citeşte: Egiptenii au origine extraterestră? 

Advertisment

LĂSAȚI UN MESAJ